Florin Lovin este vedetă în Austria, deși echipa sa, Kapfenberger SV, se află pe ultimul loc în campionat, la nouă puncte de următoarea clasată. Din când în când, jurnaliștii din țara lui Mozart realizează interviuri și reportaje despre cel care este considerat unul dintre cele mai bune transferuri ale iernii, din campionatul Austriei.
În ultimul material, cei de la Klein Zeitung l-au luat la întrebări pe fostul stelist, în perspectiva meciului cu Salzburg, dar i-au cerut părerea și despre șansele ca echipa sa să rămână în prima ligă din Austria.
Lovin, care este unul dintre cei mai buni jucători de la Kapfenberger, speră că va reuși să rămână în prima ligă și spune că nimic nu se compară cu sentimentul că ți-ai salvat echipa. Nici măcar un trofeu.
De altfel, mijlocașul în vârstă de 30 de ani susține că, pentru el, a fost mai importantă salvarea de la retrogradare cu FCM Bacău decât titlurile luate cu Steaua:
„Cu Bacău, am avut două sezoane la rând în care am luptat pentru salvarea de la retrogradare până în ultima etapă. Fericirea a fost mult mai mare decât cele două titluri luate cu Steaua. Să-ți salvezi echipa este un sentiment mult mai frumos decât dacă iei un titlu”, spune Lovin.
Totuși, mijlocașul român le duce dorul suporterilor steliști, cu care n-a fost însă niciodată în relații foarte bune: „Dacă am avea 60.000 de fani în tribune ca Steaua și să joci apoi cu 2.000 de suporteri în deplasare, nu este greu să-ți găsești motivația”, spune Lovin, care nu se bucură de o masă atât de largă de susținători.
Are însă și reproșuri: „Dacă în România erai ultimul clasat, nimeni nu te aplaudă. Toți fug”, mai spune Lovin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER